id='82'

Programul CIO Young Change-Makers

În anii 2016-2017, Federația Națională de Karate-Do din Republica Moldova a devenit parte a programului Young Change-Makers+ (YCM+), lansat în premieră de Comitetul Internațional Olimpic (CIO) și Panasonic.

Acest program a fost creat pentru tinerii ambasadori ai Jocurilor Olimpice de Tineret, o inițiativă a CIO dezvoltată în colaborare cu Comitetele Naționale Olimpice începând cu prima ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret de vară Singapore 2010.

După cum Ana Maria STRATU a fost desemnată Tânăr Ambasador al Republicii Moldova la Jocurile de Vară de la Nanjing 2014, aceasta a primit șansa de a aplica cu o inițiativă pentru programul YCM+. Având în spate o carieră de sportiv și o dorință de a promova sportul feminin în Republica Moldova, Secretarul General al FNK RM WKF a aplicat pentru două proiecte consecutive elaborate în comun acord cu conducerea federației.

Prima inițiativă era orientată spre promovarea sportului Karate în rândul fetelor și persoanelor cu dizabilități, fiind oferite antrenamente și echipament sportiv pentru un grup de 20 de persoane pe parcursul unui an.

Cea de-a doua inițiativă implică organizarea Festivalului Feminin de Karate ”Women’s Karate Festival”, un eveniment unic în esență. Acesta oferă posibilitate fetelor, ce practică Karate, să-și demonstreze abilitățile într-o atmosferă amicală, lipsită de prejudecăți. ”Women’s Karate Festival” este organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, celebrată pe 8 martie. Festivalul a avut loc în 2016 și 2017.

       Karate - un sport în același timp individual și de echipă             Mama și fiica - antrenoarea și eleva

Festivalul ”Bunkasai - Spiritul Japoniei”

Pregătiri către Women"s Karate Festival

 Distribuirea echipamentului sportiv

Seminar cu unul din cei mai buni antrenori de fete recunoscut la nivel internațional Denis MOROZOV

Connect