id='64'

Campionatul Mondial Seniori, GER 2014

De curând, s-a încheiat cel mai grandios eveniment la KARATE din întreaga lume – Ce de-al 22-lea Campionat Mondial Seniori, organizat în orașul german Bremen. Între 5 și 9 noiembrie, 2014, sala polivalentă OVB Arena a reunit 934 sportivi din 116 țări de pe cele 5 continente, pentru a determina cine va fi deținătorului titlului de Campion Mondial pentru următorii doi ani.

La această ediție Republica Moldova a fost reprezentată de trei sportivi: Nicolai BONDAREV, Alexandr CUCUL și Ana Maria STRATU, antrenorul Vladimir MOISEEV și Președintele Federației Oleg ABALIN.

Prima a debutat sportiva Ana Maria STRATU la categoria Kata individual feminin, unde în prima rundă se întâlnește cu reprezentanta Japoniei Kiyou SHIMIZU, care devine Campioana Mondială. În repasaj (luptele pentru cele două locuri de III), moldoveanca a luptat cu sportiva din Mexico Xatzi TRUJILLO_M., finalizând competiția pe poziția a 11-a.  

Pentru sportivul din Tiraspol Alexandr CUCUL, în vârstă de 23 ani, participarea la Campionatul Mondial a fost un debut de succes. El a concurat în cea mai numeroasă și puternică categorie Kumite bărbați –75 kg. În prima rundă, el îl învinge pe sportivul din Peru Israel ACO, în cea de-a doua întâlnindu-se cu sportivul din Egipt Omar ABDEL_RAHMAN.

Campionatul Mondial din Bremen a reprezentat o nouă etapă de dezvoltare pentru Federația Mondială de Karate și calea spre Jocurile Olimpice. În primul rând, a fost introdus sistemul de carduri ce oferă posibilitatea antrenorului de a contesta decizia arbitrilor. Astfel, cardul permite revizualiarea ultimelor 20 sec ale luptei înregistrate de cele 4 camere video amplasate pe tatami (zona de luptă).

Un alt pas important a fost includerea în program al primului Campionat Mondial pentru persoane cu dizabilități. După demonstrația spectacuară din Paris 2012, sportivii din cele 3 categorii: persoane cu deficiențe de vedere, în scaune cu rotile și deficiențe mintale, au avut ocazia să concureze la același nivel cu toți cei 889 de sportivi. Evenimentul a căpătat o nouă tentă și anvergură datorită celor 45 sportvi din 21 de țări, care au demonstrat că Karatele este un sport pentru toți, care permite oricărui om, indiferent de abilitățile fizice să se afirme în sportul de performanță.

După 16 ani de antrenamente și participare printre sportivii de rând, la acest Campionat Mondial, Nicolai BONDAREV a concurat pentru prima dată la categoria persoane cu dizabilități (deficiență de vedere), reușind să obțină medalia de bronz, cedând finala australianului Raymond MORCOMB și învingându-l pe francezul Gilles KOLFENTER. Aceasta este prima medalie la Campionatul Mondial Seniori din istoria FNK RM, care este și unul din cel mai tânăr membru al Federației Mondiale (WKF) –  devenind al 187 membru în Tokio 2008.

Pe lângă partea competițională, la acest Campionat Mondial, japonezii au relansat campania de promovare a Karateului la Jocurile Olimpice Tokio 2020 ”Karate into the Olympics”. De altfel, la tradiționalul Congres al Federației mondiale din acest an, au avut loc alegerile Comitetului Executiv WKF. Noul Secretar General a devenit japonezul Toshihisa NAGURA.

Pentru prima dată, echipa Moldovei a fost reprezentată de un antrenor oficial, ceea ce a constituit un element important al unei veritabile echipe. Participarea echipei RM la acest Campionat nu ar fi posibilă fără efortul, entuziasmul și investițiile individuale ale fiecăruia prezent în Bremen.

Campionatele Mondiale sub egida Federației Mondiale de Karate (World Karate Federation)  au loc o dată la fiecare 2 ani. Doar un singur sportiv sau echipă poate reprezenta țara în fiecare din cele 16 categorii. Republica Moldova a participat la 4 campionate mondiale seniori (Tokio 2008, Belgrad 2010, Paris 2012 și Bremen 2014) și 2 campionate mondiale juniroi și cadeți (Rabat 2009 și Melaka 2013).

Următorul eveniment important este Campionatul European Instanbul 2015 și primele Jocuri Europene Baku 2015.

Connect